O scrisoare... care nu a avut chipament de protectie

Cea mai mare scrisoare, lunga de treizeci de metri a fost depusa in Parlamentul Romaniei de catre mai multi membri ai Coalitiei pentru Apararea Familiei. Acestia solicita parlamentarilor modificarea articolului din Constitutia Romaniei care se refera la casatorie, prin inlocuirea sintacmei conform careia familia e compusa din doua persoane, cu sintagma conform careia familia este compusa dintr-un barbat si o femeie.

Au stat mult si s-au gandit, 30 de mii de oameni au semnat aceasta petitie. 30 de mii de oameni sunt xenofobi in tara asta, iar e cel mai rau e faptul ca semnatarii sunt condusi de realizatorul Liana Stanciu, care la un moment dat in viata ei de familie a trecut printr-un moment cutremurator, iar mii de oameni si-au unit fortele pentru a o ajuta pe fetita ei care suferea de o boala gava. Stam si ne gandim daca a avut cumva ceva echipamente de protectie impotriva celor care desi au donat pentru a o ajuta, erau de asemenea parte din comunitatea gay din Romania. Oare a facut o selectie a banilor primiti de la astfel de persoane si le-a trimis cumva donatiile inapoi tocmai pentru ca ea nu isi incalca printipiile cu pantofi de protectie?

O astfel de abordare in Romania de astazi nu face decat sa inraiasca intre ei oamenii care isi duc viata si asa grea in aceasta tara unde altele par a fi problemele reale. Nu semai strofoca nimeni ca in spitale nu exista un mimimum de protectie si ai noroc daca iesi de acolo viu. Nu se mai strofoca nimeni ca politicienii fura tara asta din ce in ce mai mult, ca s-a ajuns sa fim omorati prin spitale din cauza unor interese mafiote patronate de un om care dilua dezinfectanti. Asta era fix cea mai mare problema a noastra, ca familia sa fie constituita dintr-un barbat si o femeie.

Prietenie



Am revăzut-o astăzi după multe săptămâni. O ascultam în timp ce savuram o cafea cu frişcă la Gregory’s Coffee Right, locul unde ne întâlneam de fiecare dată înainte să mergem la facultate. Am mai muşcat încă o dată din bucata de brownie, după care am zâmbit.

Am privit-o preţ de câteva secunde, apoi mi-am spus în gând că nu e bucurie mai mare să revezi pe cineva care rezonează cu tine, cu fiinţa ta, care te înţelege în totalitate, care te acceptă aşa cum eşti şi te apreciază pentru calităţile tale, pentru modul tău de a transpune ceea ce simţi în cuvinte.

Vreau sa ma fac... dansator

Medic, avocat, profesor si mai stiu eu ce alta meserie alegem cand suntem mici. De obicei, acestea sunt aspiratiile parintilor care incearca sa ne insufle inca din copilarie ceea ce vom deveni. Doar ca de cele mai multe ajungem cu totul altceva.

Ne urmam inclinatiile, pasiunile si ne lasam purtati de destin in directia unui orizont pe care il descoperim si il construim din mers. Pentru unii dintre noi, lucrurile sunt clare si stim cu certitudine ca vrem sa devenim ceva, insa pentru majoritate, alegerea unei cariere ramane un mister chiar si atunci cand ajungem adulti.

Jonglam cu facultatile, apoi alergam de la un curs la altul, trecem prin job-uri care ne plictisesc si ne consuma energia, iar in cele din urma descoperim ca ceea ce vrem sa facem cu adevarat este lucrul care ne face cea mai mare placere. Ani intregi de disperare ca nu stii ce sa faci, comparatii cu cei din jur care la varsta ta au o functie, sunt ceva sau cineva iar tu inca mai cauti.

Mereu m-am intrebat daca dansatorii profesionisti si-au dorit cand erau copii sa devina dansatori. Cati dintre ei au spus dupa prima lectie de dans „Eu asta vreau sa fac toata viata”?

 Stiu ca in prima faza, parintii te duc la o scoala de dans si descoperi singur daca ramane doar un mod de a-ti petrece timpul sau treci la nivelul profesionist. Nu pot sa nu-i admir pe aceia care si-au dedicat viata dansului, si au facut din dragostea lor pentru ritm si coregrafie o frumoasa profesie.

Este de-a dreptul remarcabil traseul pe care dansatorii profesionisti il parcurg pentru a atinge acel nivel de performanta atat de ravnit de multi.

Cu siguranta cariera de dansator nu este usoara! Vazuta prin ochii unui amator poate parea facila dar lucrurile nu stau deloc asa. In spatele unui spectacol impecabil se ascund zeci de ore de munca asidua in sala de dans, sacrificii, eforturi nenumarate si o puternica daruire pentru tot ceea ce inseamna lumea dansului.

Fondatorul si antrenorul scolii de dans Triumph Dance Academy, Iulian Panait, dansator profesionist, dublu campion national, dublu vicecampion national si reprezentant al Romaniei la trei Campionate Mondiale de dans sportiv, este dovada vie ca pasiunea transformata in profesie reprezinta secretul unui om implinit.

Tablouri dintr-o expozitie

In ce masura imaginile exprima realitatea? Si in ce masura contribuie imaginile la formarea unei pareri despre realitate care pastreaza si perpetueaza iluzia.?

Aceasta intrebare de fond se articuleaza si se ramifica in intrebari concrete, legate de imagini concrete si de texte concrete. O imagine concreta este pictura lui Dorin Cretu. Ma uit la ea si ma intreb: ce realitate exprima?

 Si iata ce imi raspund uneori.

 Tema centrului: o serie de imagini de petale, sa zicem petale, desi e o analogie facila, care se rotesc si se suprapun pornind dintr-un centru sau intorcandu-se la el, asa cum o fac, in lumea noastra, plantele, florile, stelele, gandurile. Picturile din expozitie sunt mai epurate si mai stralucite decat cele din atelier și probabil ca așa și trebuie, căci nu te arăți lumii în pijama și cu părul pe moațe, ci în rochie lungă, de seară, cu surâsul de rigoare. Prin insusi acest fapt al distantei se comunica un paradox: centrul se afla in departare; sau, altfel spus, dificultatea de a-l atinge poate fi exprimata ca departare, desi, evident, centrul e totodata pentru fiecare din noi cel mai apropiat adevar, cel mai intim, cel mai ascuns, cel mai pretios.

In unele din lucrarile sus-mentionate, acest centru e invaluit, si atungi atrage privirea printr-o forta asemanatoare cu cea resimtita cand te uiti in cer; in altele e dezvaluit, si atunci creaza un vertij, si pornind din el, dorinta sau curiozitatea de copil de a-l atinge, de a-l mangaia. Am in vedere cand spun asta niste petale gri pe fond alb sau unele roscate (cazul a), fata de altele albe pe fond intunecat (cazul b). As putea sa caut aceste imagini si sa le lipesc aici, dar nu vreau sa le inlocuiesc, nu in momentul asta cel putin, cu acele alte imagini care sunt imaginile ce exista efectiv in afara mea, ci sa le pastrez pe cele pe care le-am retinut asa cum le-am retinut.

Durere de rinichi

Daca stiti vreun remediu natural pentru ca durerea mea de rinichi sa treaca va rog sa imi dati de veste.

Din pacate de cateva zile nu ma mai pot duce la birou din cauza unei dureri atroce de rinichi si desi am baut ceaiuri peste ceaiuri se pare ca nu am gasit solutia. La birou am foarte multa treaba, pentru ca seful meu a luat un nou contract pentru servicii salarizare si ar trebui sa ma ocup de multe hartii, asa ca imi doresc sa ma intorc cat mai repede la munca.

Eu am incercat sa ma tratez cu ceai de codite de cirese dar nu prea isi face efectul. Doar noaptea am observat ca ma lasa durerea si pot sa dorm linistita dar pe timpul zilei ma rascolesc de durere.

Ce alte tratamente naturiste ar fi pentru chestia asta?

PETALE DE TRANDAFIR si CLINCHET DE CHITARA !

Copil fiind închideam ochii indiferent în ce loc mă aflam si îmi închipuiam o după-amiaza perfectă într-o zi deosebit de însorită ! Locul ales de imaginatia mea obsedant de bogată, era cât se poate de simplă ca orientare sau ca idee în sine ! Era un pod-mansardă !… continutul însa era mirific. Era totul ca într-o poveste.. o carte cu peripetii în care personajul principal descoperă un loc incredibil… Închideam ochii si îmi închipuiam ca intru într-un pod larg cu ferestre mari în cele două laturi perpendiculare pe pământ ! o incăpere imensă prăfuită si arsă de timp în care razele soarelui pătrund prin fiecare orificiu ce se forma între tzigle ! O ploaie de Lumină.. o ploaie de raze de lumină in care se zărea praful ridicat din podeaua de lemn ! Priveam in jurul meu si ma minunam de tot ceea ce văd. Grinzi de lemn masiv mancate de insecte si multa mobila veche in toate cele 4 margini ale podului. Toalete si mese de machiaj vechi cu oglinzi inegrite de timp, si zambete desenate in stratul de praf ce le acopera. Semana oarecum cu podul unui teatru de provincie… din loc in loc cate un bust pe care inca fluturau panzele unor costume de balet pastrand oarecum muzica in a lor miscare. In centru, exact sub fereastra cea mai mare de deasupra … un pian roşu cu margini stralucitoare… corzi aurii si un scaunel din lemn tapitzat cu piele rosie .. Pana si clapele mici .. cele care ar fi trebuit sa fie negre erau vishinii ! Mi se parea ironic cum sta … maiestuos in LINISTEA aceea deplina… asteptand sa explodeze sub presiunea unor degete pline de talent si pasiune. Intr-un colt, ferit de raze de soare statea trist un corp de biblioteca ingust cu multe carti groase… Pe unul din rafturile superioare rezemata de cartzi o poza ingalbenita ce intruchipa o familie iesita la iarba verde ! El barbat bine, imbracat intr-o camasa alba si bretele. Ea de moda veche (sau noua la vremea respectiva) purta o rochie dintr-aceea cu gat si brodata manual si tzinea in mana o umbrela de soare. Cei mici.. o fata si un baiat.. sfiosi se tineau de mana in fata parintilor. Fotografia emana fericire. Mai jos, impietrita parca pe raft.. in spatiul ce mai ramanea de la carti la marginea de lemn, statea o calimara in care se uscase cerneala si o penita veche veche de tot… cu pana. Paseam incet .. speriat parca de fiecare scartzaitura.. era totul prea sfant pt a polua sonor decorul. Stiu ca de fiecare data cand ma gandeam la podul meu drag.. ma opream in acelasi loc. Foarte aproape de pian imi indindeam manutzele si ma invarteam incet .. incet .. apoi putin mai repede pana ameteam si mi se parea ca dintre grinzile imense de deasupra mea se nasc PETALE DE TRANDAFIR.. iar in surdina .. fara sa stiu exact de unde se auzea CLINCHET DE CHITARA… si cadeau petalele incet .. dansand pe sunetul acela de corzi de chitara leganat pana se asezau linistite si istovite de dans pe podeaua de lemn. Si zambeam fericit .. ma linisteam si ma simteam atat de bogat.. atat de multumit de mine .. de tot ce pot sa-mi inchipui cu ochii inchisi ! Deseori facand acest lucru imi inchipuiam ca scriu despre locul acela.. dar nu am facut-o niciodata. Apoi am crescut .. m-am maturizat .. nu am mai avut ocazia sa ma visez in locul acela ! Pana ieri cand dupa multi ani.. vazand un personaj intr-un film urmarit in graba mi-am adus aminte de mine in ipostaza respectiva… Am zambit… am inchis ochii .. m-au napadit toate acele amanunte deosebite.. simteam pana si izul de pod vechi in nari .. si respiram mirosul ca pe ultima gura de oxigen.. Am deschis ochii m-am privit in oglinda din camera ! Aveam un zambet victorios pe fata … am inchis ochii iar si am stat asa cu mainile intinse o vreme .. pana am vazut si am auzit iar nascand din tavan PETALE DE TRANDAFIR si CLINCHET DE CHITARA !

Controlul unei Clipe Statice !

Exista momente in viata fiecarui om cand ne dorim anumite chestii.. Sunt dorinte dictate si percepute de stomac, de lipsa de adrenalina, de papilele gustative.. de simtul olfactiv de retina … sau de factori externi declansatori.. Eu imi doresc de foarte multe ori cate o chestie ! de exemplu (banal) ma trezesc din somn si primul lucru pe care mi-l dicteaza creierul amortit si inca incetzosat este setea ! si mi se face pofta instantaneu de lapte ! dezamagirea este imensa daca deschid frigiderul si constat ca nu am lapte sau ca cel pe care il am .. s-a acrit ! In alte momente simt nevoia de dulce .. nu stiu exact ce .. si nimic din ce gasesc prin casa nu ma satisface … am ciocolata, budinca, bomboane mentolate, dropsuri de fructe.. napolitane .. si toate cretinitatzile de dulciuri dar nu e ceea ce imi doresc ! si ma screm incredibil de tare sa realizez ce pana mea imi doresc … dar nu .. raman in ceatza si imi amagesc creierul cu cele insirate mai sus… Apoi brusc dupa ce sunt satul si ghiftuit cu toate cele .. realizez ca vreau o inghetzata de vanilie ! deschid geamul inainte sa ma imbrac sa dau fuga la alimentara si vad cat de frig e … ! imi trece instant ! as putea (la naiba) sa ma imbrac pur si simplu si sa plec la alimentara sa ma gandesc acolo ! nu m-as intoarce din drum sigur .. as merge chit ca ar fi -30 de grade afara .. pt simplul fapt ca nu ma intorc niciodata din drum.. si pt simplul fapt ca oricum m-am imbracat ! Alte momente de gen sunt cele in care desfasori in tihna cine stie ce activitate si cineva te freaca la icre ! .. si nu o data .. nu de doua ori .. ci in mod obsedant in CONTINUUUUU… Si atunci iti doresti sa dispara acea persoana.. atat de tare incat incepi sa te temi ca s-ar putea sa se implineasca … Mai sunt momentele cand esti extrem de obosit dar trebuie sa mai faci inca o droaie de chestii ! mai ai de platit intretinerea intre anumite ore (pt ca imbecila de la caserie e intre 2 ore exacte la ghiseu si daca nu platesti atunci iti baga penalizari ..), mai ai inca 6 ore la cel de-al treilea job .. de la care nu poti lipsi nici daca e foc si uragan (ca deh asta ti-e meseria) ! mai ai de cumparat niscaiva chestii .. de genul Hartie Igienica, Gel de par (fara de care nu poti iesi din casa ca-ti sta parul ca pixu), suc si apa minerala ca nu mai ai nici un strop prin casa.. s.a.m.d. … …atunci iti doresti sa dispara totul pentru o clipa in jurul tau, sa inghete acele ceasornicului iar tu sa inchizi pleoapele grele si sa savurezi eternitatea unei clipe statice .. nemasurate .. necontorizate.. libera de ganduri de “Trebuie” de “urgent” si altzi termeni asociati !.. Stau si ma gandesc ca o fi unul din motivele pentru care in lumea asta sunt multi oameni care se sinucid ! isi doresc eternitatea unei clipe statice … da .. asta e exprimarea … e definitia mortii … unii isi doresc moartea ! asta pentru ca nu inteleg ca de fapt ceea ce cauta ei este puterea de a controla durata acelei clipe statice ! Libertatea de a inchide ochii iar atunci cand ii deschizi sa te afli in acelasi loc in aceeasi secunda si totul neschimbat in jur .. dupa asta tanjim cu totii ! Controlul unei Clipe Statice !